Un bărbat urmărit internațional a fost prins când s-a dus la Evidența Persoanelor să-și schimbe cartea de identitate

Un bărbat urmărit internațional a fost prins când s-a dus la Evidența Persoanelor să-și schimbe cartea de identitate
Publicat: 06/02/2013, 17:04
Actualizat: 05/07/2013, 00:01

Un bărbat dat în urmărire internațională după ce a fost condamnat pentru furt calificat a fost prins de polițiștii hunedoreni în momentul în care s-a prezentat la Serviciul Public Evidența Persoanelor pentru a-și schimba cartea de identitate, informează, miercuri, Poliția Română.

Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, din localitatea Baia de Criș, a fost prins marți de polițiștii Biroul de Investigații Criminale Brad din Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, acesta fiind dat în urmărire națională și internațională din 2003, când a dispărut de la domiciliu pentru a se sustrage executării pedepsei cu închisoarea, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.

Acesta fusese condamnat de Judecătoria Câmpeni, în 3 octombrie 2002, la trei ani și șase luni de închisoare pentru furt calificat.

Potrivit unor surse din Poliție, bărbatul se numește Tiberiu Balaj și a fost prins de polițiști în momentul în care s-a prezentat la Serviciul Public pentru Evidența Persoanelor Brad, unde intenționa să își schimbe cartea de identitate, a cărei valabilitate expirase.

În urma percheziției corporale, polițiștii au găsit la Balaj o carte de identitate falsă, care avea fotografia acestuia și datele de identificare ale altei persoane, document pe care l-ar fi folosit în perioada în care s-a aflat în străinătate.

Tiberiu Balaj a fost închis în Penitenciarul Bârcea Mare, iar pe numele său a fost întocmit și un dosar penal pentru fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
×